A fost odată într-o ţară un balaur mare, nevoie de cap. El avea şapte capete, trăia într-o groapă, şi se hrănea numai cu oameni. Când ieşea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case şi sta ascunsă până ce-şi potolea foamea cu vreun drumeţ pe care îl trăgea aţa la moarte. Toţi oamenii locului se tânguiau de răutatea şi de frica
(Balaurul cu șapte capete,text cules de Petre Ispirescu) Basmul popular este o naraţiune de mare întindere, în care se înfruntă personaje reprezentând binele şi răul, acţiunea terminându-se întotdeauna cu triumful binelui. Universul basmului este marcat de prezenţa supranaturalului. Basmul are formule specifice iniţiale, mediane şi finale.
Aceasta ca să stabilim clar daca balaurul cu trei capete seci, Flocea Walter- Nevertebrean Mărginean- Ana Maria Bostan, este bolnav cleptoman, sărman nevoiaş, idiot, ori hoţ profesionist. (Paranteză. Asta cu balaurul cu trei capete îmi aminteşte de un banc fain care trebuie readus în memoria suporterilor lui "U".
Petre Ispirescu - Balaurul cel cu sapte capete. Watch on. Ei se sculara, apoi incepura a se-ntinde si a casca, dara se cutremurara cand vazura namila de lighioana langa dansii si un lac de sange cat pe colo. Zgaira ochii si cu mare mirare bagara de seama ca capetele balaurului lipsesc, iara viteazul nu le spuse nimic din cele ce patise, de
Acu balaurul avea el opt capete, dar avea si opt nasuri, asa ca pe fiecare nas il gadila mirosul tare de rachiu. Baga cate un cap in cate un hardau si bau, si bau, pana ce se imbata mort, de i se balabaneau balaurului cele opt capete somnoroase, ametite de bautura.
Profita acum de ofera promotionala pentru Balaurul cu sapte capete - Petre Ispirescu | Librariadelfin.ro. Descopera mii de carti la oferte speciale. Contact: 0724.900.100 / 0736.361.210. PRP: 12,00 lei (-20%) vezi detalii rapid. Legende sau basmele romanilor - Petre Ispirescu. 9,10 lei. PRP: 14,00 lei (-35%) vezi detalii rapid.
TIWq1.
balaurul cu 12 capete