Antibioticele trebuie administrate cu apă, deoarece laptele sau alte alimente ar putea reduce efectul acestora. Se recomandă consumarea unui pahar întreg cu apă. Respectați o pauză de minim două ore între administrarea antibioticelor și consumul de lapte/produse lactate.
Se vorbește tot mai des de rezistența la antibiotice dezvoltată de varii bacterii, care devin extrem de periculoase. Partea proastă e că pe lângă administrarea în cantități prea mari de antibiotice în spitale, spre exemplu, greșeli imense facem cu toții și la domiciliu. Iată cum se iau corect antibioticele și ce n-ai voie să faci!
Ospen (Penicilina V) se administrează cu o ora înaintea mesei sau la doua ore după masa. Doxicilcina nu este influențată de alimente, se poate administra după masa. La administrarea doxiciclinei se recomanda evitarea produselor lactate. În timpul tratamentului cu doxiciclină trebuie evitata expunerea la soare, deoarece pot să apară reacții alergice la nivelul pielii (fotosensibilizare).
Deoarece probioticele mentin echilibrul in intestin, ele reduc, de asemenea, efectele secundare ale antibioticelor. Un studiu din 2008 publicat in Jurnalul Gastroenterologiei Clinice, a constatat ca probioticele reduc, de fapt, diareea la pacientii care iau antibiotice. Recomandare: Dr. Phyto PHYTODEP protejeaza natural copilaria
Antibiotic. Antbioticul reprezinta o substanta organica ce are un efect bacteriostatic sau bactericid. Germenii și rezistența lor la antibiotice. » Secțiunea: Boli Related. genă care face bacteria rezistentă la un anumit antibiotic. (2) Bacteriile produc boli, cum ar fi: tuberculoza - este o boală contagioasă cauzată
De dimineata luam Ceclor. Greu, ca la greutatea lui Tudor ar trebui sa ia 11,2 ml in 24 de ore, in 3 reprize. I-l dau la 12 ore, cate 5 ml. Dupa prima doza, la 9 dimineata, deja nu mai are puseuri de febra, ci stagneaza la 36. Mi-e clar ca ii merge bine cu Ceclor, asa ca vom ramane pe el si peste doi ani, ca la noi cam asta e rata de antibiotic!
OOIUr.
antibiotic care se ia la 12 ore